Am participat trei ani consecutivi la X3. Este o cursă dificilă pentru timpul pe care reușesc să îl acord pregătirii fizice dar sunt consecventă. În fiecare an mi-am propus să termin cursa sub patru ore. În toți cei trei ani am ajuns în patru ore și un sfert la linia de sosire. În toți cei trei ani am avut crampe debilitante înainte de Muntele Roșu, la două treimi din cursă. În toți anii alerg cu cineva în gând, alerg pentru cei care nu mai pot: prima dată a fost mama, acum a fost Robert. De fiecare dată mă reîndrăgostesc de toamnă și de mine, am timp să îmi recapitulez vacanța și să fiu recunoscătoare pentru binele din viața mea.
E o cursă în care mă bucur intens de stâncile înalte rotunjite de vânt și de catifeaua verde din platou. Anul ăsta concursul a picat în exact ziua în care aș fi preferat să stau în vârful patului cu un film bun și o cutie de praline cu șampanie alături. A trebuit să îmi dozez altfel efortul și să fac două pauze tehnice lungi.
Luni, în timpul slujbei de binecuvântare a începutului de an școlar din Biserica Neagră, am închis ochii și am inventariat toate durerile - gambe, coapse, spate, brațe, tot. Deasupra durerii e nostalgia multor începuturi și sfârșituri. Am depășit 2000 km de alergare și sunt fericită că mi-am onorat promisiunea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu