Mă resemnez la gândul că ăsta e un motiv bun să inaugurez sticluța de Stroh pentru că imediat vin schiurile noi și n-o să știu cu ce se mănâncă, pardon degustă!
Acum câteva luni o vrăjitoare deghizată în colegă de birou, mi-a împrumutat un tub ca de superglue pentru o julitură casnică. Când i l-am returnat la ea în iatacul cvasicorporatist mirosea ba a prăjitură cu scorțișoară, ba a portocale și mentă, ba a busuioc. Deși nu sunt întotdeauna sociabilă, m-am împrietenit foarte repede și cu ea și cu uleiurile ei esențiale.
De altfel, în răstimpul trecut de la întâlnirea noastră providențială am colecționat o mulțime de sticluțe cu magie și am experimentat tot felul de stări de bine și foarte bine, pe care m-am gândit să le documentez aici.
- Am folosit Frankincense pentru masajul unui lipom de mărimea unui bob de mazăre pe coapsă. Lipomul vechi de câțiva ani s-a dizolvat după câteva săptămâni
- ZenGest aplicat pe burtica adulților sau copiilor pentru orice neplăceri legate de tranzit și pe frunte pentru decongestionare (pe asta cu fruntea o știu tot de la vrăjitoare, eu nu m-aș fi gândit la asta, dar esențial (sic!) este că funcționează.
- M-am dat cu Oregano pentru onicomicoză, alternativ cu Kitonail. După multe luni de tratament, unghia compromisă de umezeală și de alergarile la vale și-a revenit accelerat de când folosesc roller-ul cu ulei nediluat. Oregano este pentru infecții bacteriene, fungice și virale și se aplică pe talpă pentru că e extrem de puternic și arde pielea mai subțire.
- CorrectX
sau batonul de superglue, este un amestec de uleiuri esențiale și ulei purtător care le potențează, cu efecte miraculoase pentru răni, bube, herpes, zgârieturi sau zgaibe copilărești. - Lemon, Portocală Sălbatică, Grapefruit și Tangerine - dezinfectante și parfumante, dar mai ales super eficiente în orice produs de curățenie. Citricele scot pete oricât de vechi de pix, orice urmă de lipici - nu mi-a venit să cred că am înlăturat un adeziv cu care constructorii au lipit oglindă în baie, întins de câțiva ani pe faianța mozaic.
- DeepBlue un amestec care mi-a salvat un alt deget de la picior, vânăt și umflat, greu încercat pe un contra atac la fotbal desculț pe plajă . Există și sub formă de unguent și l-am folosit la încălzirea de dinaintea semimaratonului și la descălzirea de după pentru atenuarea febrei musculare.
- Ah, și pentru răceala asta care ne-a cuprins pe toți, în varii stadii, am folosit OnGuard, un mix de uleiuri pentru imunitate și Cimbrișor pentru decongestionare și eliberarea mucilor. Copiii au reacționat foarte bine, revenindu-și complet în două trei zile. Eu încă mai sufăr dar recunosc că am preferat mai curând Stroh-ul și un masaj cu pietre fierbinți.
Excelent Monica! imi place tare mult articolul:), sa "vrajitorim" in continuare:)
RăspundețiȘtergere