Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.
Psihologie, psihoterapie și alte povestiri
luni, 31 decembrie 2018
sâmbătă, 8 decembrie 2018
Schi
La jumătatea drumului, orașul stă încremenit în stânga sub nori străvezii ca rotocoalele de fum de țigară. Pădurea e uscată, aproape transparentă. Printre trunchiurile verticale de fag se vede pământul acoperit cu frunze și puțină zăpadă. Jos miroase a frig și mucegai, sus este cald și soare - un caz clasic de inversiune termică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernăm...
