Oraşul roşcată

Toamna a venit subit într-o joi şi inimile tuturor s-au strâns puţin precum se subţiază sângele şi degetele, de pe care apoi cad inele şi verighete şi gesturi nesăbuite.

Culorile de anul ăsta sunt mai puternice. Se poartă intens. E aproape lună plină şi pădurea s-a culcat pe pământul reavăn. Povestitorul mănâncă struguri negri odihniţi în butoaie de stejar. S-a făcut deja frig violet.

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Cine seamănă vânt, culege furtună

- Ce e important pentru tine?
- Puterea, zise mezinul.

- Dar pentru tine, iubitule?
- Gândul.
- Pentru mine, emoţia.

Astenie II

Judecând după numărul de pantofi cumpăraţi în ultima lună, sunt în depresie. O depresie mascată de proiecte ample, mult sport, tradiţionala plimbare de ziua mea, mult rosé şi puţine roze. Până şi eu m-am plictisit de căutarea furibundă a fericirii-generice ca ideal eluziv desprins din filme şi reclame.