Iubiţi-vă până cădeţi din picioare!

Aşa ne-a ursit bunica, pe linia de tramvai, imediat după nuntă! Bunica cea croitoreasă de lux şi gospodină de mofturi lejere. Bunica care se zgârcea la ouă ca baba găinii din punguţa cu doi bani dar compensa generoasă cu banii de sub şorţ pentru câte o cafea şi-o ţigară-n liceu. Odată şi pentru cizmele-alea bleu cu ţinte argintii pe sub genunchi. Bunica care n-a muncit decât ce-a vrut ea, pentru alte doamne preţioase şi sclifosite, care şi-a bănuit consortul de fapte extraconjugale şi l-a iertat apriori, care a-mplinit 87 de ani-mulţi-înainte! şi pe care vreau să o văd în primăvara asta şi să îi pun strănepoţii în poală. Cochetă, egoistă, cu umor uşor, determinată şi superfluă deodată. Garda de veghe a grădinii din faţa blocului. Nelipsită de la cozile din cartier în decadele copilăriei mele. Care mi-a spus în adolescenţa mea că nu s-a măritat cu iubirea vieţii ei.

Şi nici cealaltă bunică nu. Cealaltă bunică avusese o poveste de dragoste cu un mare muzician. Urmată de o căsnicie tulbure, cinci copii şi un serviciu modest pe criterii de dosar nesănătos. Bunicul a murit acum 31 de ani, iar domnul din povestea de dragoste a bunicii a venit să o vadă cu puţină vreme înainte de a se stinge şi el. Şi a dus-o în concediu la munte, poate primul ei concediu... şi a fost prima oară când am văzut sclipici în ochii bunicii.

Astea două revelaţii au fost premisa primelor mele dubii şi depresii.

Şi apoi cred că nici mama nu s-a căsătorit cu iubirea vieţii ei. Pentru că aceasta nu venise încă. Şi nici nu a mai putut veni, că era ocupat.

De urâţică ce e, februarie a devenit a dragostei. Eu aşa cred, că februarie e o lună hobită, miică şi friguroasă, nici laie nici bălaie, şi ca s-o vrea cineva, s-a prefăcut a ţine cu amorul. Personal, îmi place iunie cu noaptea ei de sânziene şi cerurile despicate.

Paispe

[later edit - am primit si ilustratiile, asa cum s-au vazut lucrurile de pe malul celalalt]

Printre virusi, pampersi si nameti, am negociat trei ore numai ale noastre, cu cina si vin fiert. Sub pretext ca au trecut opt ani din ziua V in care ne-am inodat mustatile legal.

Bâga-bâga

[post scris de el, publicat de mine la doi ani şi ceva după ce a fost scris; la vremea când Toma avea cât are Andrei acum]

Randomness

Blogger e selectiv si a decis sa imi inghita un post in care era vorba despre ninsorile masive, Toma cu dieta antialergica si Andrei care merge tinandu-se de un bidon gol de apa precum acrobatii de prajina lor orizontala. Toate sunt bune si bine oranduite dupa ce am recalibrat prioritatile cu jumatatea-mi la o cina smulsa din programul de "alergatie", prin bunavointa bunicilor.

Apropo de care, mai scrisesem si despre mama care a petrecut 13 ore in tren din pricina viscolului si de saptamana nebuna cu calatorii multiple prin Europa frigida: eu la Koln, Stefan la Genoa.

Astept sa vad planurile noii case vechi si sa se scuture zapada de pe acoperisuri ca sa putem incepe dansul, negocierile si compromisul viitorului loc de dormit si visat!

Ianuarie din horoscop

La zece luni, Andrei e biped si articulat (ma-ma). Convalescent in urma roseolei care nu se diagnosticheaza in Romania ca atare pentru ca nu pot verifica virusul in laborator. Politica strutului, si inregistrarea la capitolul "atipii" care ne strica noua, tuturor statisticile. Toma e la pre-pre-pre-pubertate: sensibil, labil, isteric pe ici pe colo, simpatic si 'teligent mai tot timpul.

Diferenta dintre mine si mine

Inainte de a fi mama, am fost femeie, fata, fetita, copil, idee, nimic. Intre timp, om. Nu stiu despre a fi parinte mai mult decat altii, nici macar mai mult decat mine inainte de a fi parinte. Invatam impreuna, din mers, copiii sa fie ne fie copii si noi sa le fim parinti. Ne adaptam asteptarile, rabdarile si dorintele pe parcurs si facem mici compromisuri ori negocieri la fiecare pas. Rezulta un joc cu suma pozitiva la care participa activ toate cele patru personalitati in formare.

A nins masiv, cand leganat, cand viscolit, si am iesit cu Toma la sanie si varii constructii de zapada. Andrei a inceput sa mearga vineri-13 in ciuda unei febre de natura necunoscuta si a incarcaturii superstitioase a zilei.

Ma bucur de potentialul proiectului "casa" si ma gandesc destul de des si la alte variante creative de a fi utila. Mi-e drag de fotografie, [portrete de] copii, arhitectura si decor.

2012 or how to fill in the blanks

Brand new year, brand new me! New and improved, older but wiser, hopeful and ready for another awesome year. We have accomplished more than I had hoped for last year, yet I feel tired and a little depressed. Maybe less is more. So, this time I wish far simpler things, like sleeping more, eating less, laughing better and loving it all.

Less browsing, more reading,
Less shopping, more giving,
Less driving, more walking,
Less talking, more thinking.

We're done having kids, now we need to find the balance between their needs and schedules and ours. We're done moving across the ocean, now we need to find that place where we can unpack and settle and enjoy every moment together. I'm very grateful for everything that lead me here; just need to learn to relax, breath and smile!

Desi nu s-a terminat e gata

Anul. Asta. Cel mai intens si mai naravas dintre anii mei: cu al doilea-si-ultimul pui de om copt si livrat in lumea noastra, impachetat, sarit parleazul si despachetat avut pisicesc, reinventat si reintegrat in sistemul balcanic.

An frumos, foarte plin si viu, cu un pic cam multe medicamente pe final, dar pozitiv overall, cu multe puncte bifate pe parcurs, multe planuite in detaliu, altele cazute in brate si stranse la piept cu bucurie.

In primavara cand toate s-au legat against all odds, cumsecadenia americana s-a exprimat ca "it was meant to happen". Inca mai cred asta si desi deloc usoare, ultimele luni ne-au retusat prioritatile si ne-au intarit fortele.

In afara de gasirea cuibului propice, mai ramane un singur lucru de pe agenda pe care il transfer in 2012: vreau sa vina o zi in care sa ma plictisesc!

Micro-femeia

Toma este in spital cu Stefan. Are insuficienta respiratorie, adica respira ca un pisoi fara vlaga, repede si ineficient; tratamentul consta din masca de oxigen, steroizi si antibiotic intravenos, jucarii si desene animate de Mos Nicolae. Cred foarte mult in terapia prin dragoste si joc. A spus ca e curajos si i-a multumit asistentei dupa ce i-a pus branula - din doua incercari. Andrei doarme somnul de seara, dupa ce ne-am jucat si opintit a merge in doua. Usor sacait de urmatorii dinti - avem opt sau noua deja, nu e clar. Amandoi sunt putin constienti de ce ni se intampla mie si lui Stefan in vreme ce ei isi vad de durerile cresterii. Stefan incarunteste accelerat, sufera cu ei impreuna pana la lacrimi, eu ma subtiez subtil, ca un om de zapada intr-o zi de iarna tarzie. Speaking of which, azi a nins frugal, e pudra pe dealuri, si probabil zapada in Postavaru'. Si se aprinde Bradul din piata odata cu toate decoratiunile si ghirlandele din oras. Ma gandesc sa fur zece minute inainte de a merge la spital, sa ma duc sa filmez pentru Toma - voia atat de mult sa vada cu ochii lui.

E greu sa fii responsabil de suflete mici, epuizant psihic si fizic, o continua lupta cu sinele tau egoist, spontan, imatur si iubitor de boem. Sau de o viata fara griji. Sau doar de una in care sa iti poti face planuri. Maine trebuia sa merg in delegatie la Bucuresti. Doua intalniri. Pentru care m-am pregatit in ultimele doua saptamani. Tabula rasa. Si mi-e ciuda ca nu ma pot implica eficient in treburile de "oameni mari" si ratez magistral ambele roluri. In plus sunt super obosita - urasc conceptul de super woman - care arata super bine, cu manichiura, pedichiura, coafura si masajul la zi, are o cariera dezlantuita, o relatie minunata cu partenerul ei si e desigur o mama perfecta, care nu tipa niciodata, duce copiii la opt activitati, ii tine in brate de cate ori e necesar si le citeste toate cartile de cate doua ori pe seara.  I am just a micro-woman: vreau sa citesc o carte pentru mine, sa vad un film bun acasa, sa ma intalnesc cu prietenii si copiii lor o data pe luna, sa ies in oras doar cu Stefan cateodata si sa plec in delegatie singura o data pe trimestru.

Am deraiat: viata mea e un haos perfect si nici nu mi-as putea-o imagina altfel. Cred in noi patru si stiu ca o sa radem bine la urma. As vrea doar ca pana atunci sa fiu in piua din vreme in vreme.

Rutina şi toţi prietenii ei

Unde se duce amorul când pleacă? Se mai întoarce? Şi dacă nu, ce lasă în urmă? Şi cum rămâi tu, legumă social funcţională, dar mută de fractura nedureroasă a coloanei sinelui tandru şi bun? Şi pentru cât timp?

Reverberaţii

Acum optsprezece ani începeam facultatea: cu mintea a-pragmatică şi sufletul plin de fluturi. A fost o vreme bună. De visat, de iubit şi de presat între pagini groase care se vor scrie sau nu vreodată.