Astenie I

Multe mi-au trecut prin cap drept demne de însemnat de la ultima întâlnire cu tastatură: să scriu despre copii şi planete, ca fiind singurele ordine de mărime relevante din univers, despre primăvară asta timpurie care mă dă afară din casă, despre a zeci-cea răceală a lui Toma de când a început grădiniţa, despre cum aleargă şi gângureşte Andrei, despre rezoluţia de a termină anul în formă maximă, fără dureri de spate şi fără oboseala asta cronică, etc, etc, dar n-am reuşit să îmi coordonez efortul gând-formulare-publicare până azi. Iar azi, toate de mai sus mi se par puţin forţate, greu de aşternut în cuvinte, dezgolite de aplombul cu care s-au anunţat.

Sfârşitul lumii va fi în ziua în care toate cuvintele se vor fi inşiruit perfect şi corect în toate combinaţiile şi poveştile posibile şi nu va mai rămâne nimic de spus.

Motul lui Andrei

Praslea a-mplinit un an si am adunat cativa prieteni cu copii de varsta lui Toma, bunici, tort cu scutec si buric si o tava cu urseli [sic!]

In loc de bani, oglinzi si stetoscoape, am pus un inger, o inima, un copacel, o pensula, un stilou (pentru talentul caligrafic :), si o carte (pe care am omis-o la reconstituire :).

And the winner iiiiis....

... followed closely by the tree and the heart!

Help wanted

Curand e prima zi de nastere a lui Andrei. Masa si dansul in weekend. Inca nu m-am hotarat in privinta motului, pentru ca citeam undeva ca nu s-ar face in postul Pastelui si pentru ca Toma ar fi discriminat (desi, citeam in acelasi loc ca mai e vreme pana la cinci ani dar se face numa'-n anii fara sot). Ca acolo unde a-mplinit el un an, n-aveam cu cine si nici nu sunt neaparat in sync cu tainele si traditiile de prin partea locului astuia.

Solicit, astept si voi urma sfaturi in aceasta privinta. Seriously! Ce pun pe tava fermecata? Acasa sau la restaurant? In familie sau in cadru extins? Ati facut? Ati face?

In curand mezinul nu va mai fi bebelusul cu mustati de lapte, gangurind "gish-gish". E din ce in ce mai sigur de pasii lui care au fost la inceput doi, apoi cinci, apoi lungimi intregi de casa cu mainile ridicate-n dreptul umerilor a echilibru. Are opt perlute pe care le ascute in muchii de mobila si jucarii. Spune doar mma-mma, dar intelege mult mai multe lucruri. Descopera lumea jucandu-se si razand. Rade la buna dimineata, la v-ati ascunselea, la gadilat, la aruncat in sus si fugarit temeinic. Apoi plange ofticat cand n-are voie "acolo", la sertare, dulapuri, usi si prize. Strange ochii si miauna rugator sa-l iei in brate. Si sa il duci "i-i".Seamana foarte bine cu Toma la un an.

Astept primavara sa iesim la plimbare de mana si sa dormim in parc tresarind in somn de visul vreunei pisici nesmotocite indeajuns sau a vreunui porumbel zburatacit inainte de vreme. Astept primele cuvinte si conversatii "profunde" intre persoanele mici pe care le-am inventat.

Sunt indragostita iremediabil de inocenta si albastrimea din ochii lor!

Ariciul de lumina

Am lansat [prin apartament, nimic global] acum cativa ani o teorie conform careia in fiecare din noi zac doi arici: unul de lumina cu fibra optica in loc de tepi si unul de intuneric si sarma-nghimpata.
Ariciul de lumina se alimenteaza cu artificii si ciocolata alba, celalalt e un parazit care traieste bine in zilele fara chef si fara cauza.

Acum de pilda e vreme de arici negru, dar spirit de arici alb.

A cui baba o mai fi si asta, ca tare e Cotoroanta?!

De ce nu doarme Toma, 3 ani si 4 luni

Ma schimb in pijama si in intervalul scurt dintre acoperaminte zice Toma: "mami iti plac tzatzele mele?" ... Mama da' tu nu ai tzatze. Numai fetele au. Tu ai cuc. "Mami da' fetele de la gradi au cuc, ca si ele fac pipi" Oh well, there it comes... :)))

30 something springs

Vreme de dezgheţ, ciripituri şi rochii vesele.
Ghiocei şi frezii, alb-roşu răsucit, înnodat şi prins în piept.
Raze piezişe, albăstruie despletindu-se-n pieţe peste mansardele pline de pisici şi porumbei.
Acoperişuri ude, cu desene abstracte de zăpadă rotundă pe margini.

M-am trezit la fel de obosită cum am adormit; presupun că e o stare cronică la care se adaugă lungile nopţi nedormite de iarnă. În loc de cafea m-a mânat panica lipsei de ghiocei. Ştefan e plecat şi ceilalţi oameni mici din casă n-au de unde şti obiceiurile că sunt noi prin partea locului :)

Mi-am dezlipit cearcănele cu culori prietenoase, mi-am pus eşarfa zâmbitoare şi am plecat în misiune. Am pus oaia şi floarea soarelui în plic lângă o felicitare diafană şi le-am trimis mamei şi sorei mele.

Am testat rujurile Allure velvet să văd ce nuanţă mă scoate din bârlog şi am votat deopotrivă cu doamna Sephora că la Distinguee e opţiunea cea mai decentă. Nu l-am cumpărat, îl aştept cadou :)

Apoi m-a sunat cavalerul de onoare şi mi-a transferat un regiment bine legat de ghiocei din partea jumătăţi-mii. Vine deci primăvara!

Am trecut şi pe la Stefanel unde n-am avut răbdare să probez prea multe de cald ce era, dar am optat pentru nişte jeanşi trei sferturi. Şi m-am lăsat înduioşată de o poveste ţesută cu multă lână albă despre febră, nurofen, bani lipsă şi copiii ţigăncii. Mai bine poveste decât boală!

Toma a fost la grădiniţă unde a muncit la o gărgăriţă-mărţişor din coajă de nucă. SmallHandMade = precious! Mă gândesc să îi fac lui Andrei o fundă alb-roşie şi îl port la piept toată primăvară. Peste o săptămâna împlineşte un an. La noapte vine şi pisoiul pribeag şi sperăm să plecăm la Lunca Bradului pentru cai şi skiuituri.

Ah nu stiu zau of

"...cu mina pe frunte, palma spre exterior, ochii misterios inchisi si privirea intr-o parte". Lenuta. Ora de romana. Lirism usor tamp, sensibil nonetheless.

Lenuta a fost colega de clasa a jumatati-mii si de cand mi-a relatat el zisa si postura domnisoarei la textul vadit profund din manualul de limba romana clasa a 2-a de liceu, n-am incetat sa mi-o imaginez, sa zambesc bun si sa o incadrez in reactiile "catavencu", bune de reinterpretat in varii ipostaze si momente in care altfel as fi fara replica. Undeva intre ridicol, kitch si duiosie.

Precum valul de emailuri care a curs in ultimele zile intre prietenii mei. Legat de valori, pasiuni si nonsensuri. In care unii au aratat ca scriu mai mult decat gandesc iar altii ca si lor li s-a furat la un moment dat butelia. Adica nu intotdeuna a fost clar de la ce s-a plecat, dar s-a ajuns in lanuri mladioase de ciuperci. Vag distractiv. Mai lipsea sa-si declare vreo doi masculi amorul din dulap si scenariul de telenovela grandioasa s-ar fi scris de la sine. Ne-am oprit in balarii, dar fara damage-uri ireversibile.

Ce-am aflat nou si interesant? Ca unii au scheleti vechi de 16-17 ani prin casa, si-i bantuie neverosimil inca. Ca avem o problema de comunicare. Multe au fost de genul unde dai si unde crapa. Altele au fost de genul sa crape si capra vecinului. Ca e posibil sa trec drept snoaba si zgarcita. Usor paradoxal si nu ma deranjeaza. Nici una, nici cealalta. Banii au doar masura confortului pe care-l asigura. Cum definim confortul e subiectul altei discutii, dar cert e ca mai degraba i-as risipi in sens haiducesc decat de show-off.

Iubiţi-vă până cădeţi din picioare!

Aşa ne-a ursit bunica, pe linia de tramvai, imediat după nuntă! Bunica cea croitoreasă de lux şi gospodină de mofturi lejere. Bunica care se zgârcea la ouă ca baba găinii din punguţa cu doi bani dar compensa generoasă cu banii de sub şorţ pentru câte o cafea şi-o ţigară-n liceu. Odată şi pentru cizmele-alea bleu cu ţinte argintii pe sub genunchi. Bunica care n-a muncit decât ce-a vrut ea, pentru alte doamne preţioase şi sclifosite, care şi-a bănuit consortul de fapte extraconjugale şi l-a iertat apriori, care a-mplinit 87 de ani-mulţi-înainte! şi pe care vreau să o văd în primăvara asta şi să îi pun strănepoţii în poală. Cochetă, egoistă, cu umor uşor, determinată şi superfluă deodată. Garda de veghe a grădinii din faţa blocului. Nelipsită de la cozile din cartier în decadele copilăriei mele. Care mi-a spus în adolescenţa mea că nu s-a măritat cu iubirea vieţii ei.

Şi nici cealaltă bunică nu. Cealaltă bunică avusese o poveste de dragoste cu un mare muzician. Urmată de o căsnicie tulbure, cinci copii şi un serviciu modest pe criterii de dosar nesănătos. Bunicul a murit acum 31 de ani, iar domnul din povestea de dragoste a bunicii a venit să o vadă cu puţină vreme înainte de a se stinge şi el. Şi a dus-o în concediu la munte, poate primul ei concediu... şi a fost prima oară când am văzut sclipici în ochii bunicii.

Astea două revelaţii au fost premisa primelor mele dubii şi depresii.

Şi apoi cred că nici mama nu s-a căsătorit cu iubirea vieţii ei. Pentru că aceasta nu venise încă. Şi nici nu a mai putut veni, că era ocupat.

De urâţică ce e, februarie a devenit a dragostei. Eu aşa cred, că februarie e o lună hobită, miică şi friguroasă, nici laie nici bălaie, şi ca s-o vrea cineva, s-a prefăcut a ţine cu amorul. Personal, îmi place iunie cu noaptea ei de sânziene şi cerurile despicate.

Paispe

[later edit - am primit si ilustratiile, asa cum s-au vazut lucrurile de pe malul celalalt]

Printre virusi, pampersi si nameti, am negociat trei ore numai ale noastre, cu cina si vin fiert. Sub pretext ca au trecut opt ani din ziua V in care ne-am inodat mustatile legal.

Bâga-bâga

[post scris de el, publicat de mine la doi ani şi ceva după ce a fost scris; la vremea când Toma avea cât are Andrei acum]

Randomness

Blogger e selectiv si a decis sa imi inghita un post in care era vorba despre ninsorile masive, Toma cu dieta antialergica si Andrei care merge tinandu-se de un bidon gol de apa precum acrobatii de prajina lor orizontala. Toate sunt bune si bine oranduite dupa ce am recalibrat prioritatile cu jumatatea-mi la o cina smulsa din programul de "alergatie", prin bunavointa bunicilor.

Apropo de care, mai scrisesem si despre mama care a petrecut 13 ore in tren din pricina viscolului si de saptamana nebuna cu calatorii multiple prin Europa frigida: eu la Koln, Stefan la Genoa.

Astept sa vad planurile noii case vechi si sa se scuture zapada de pe acoperisuri ca sa putem incepe dansul, negocierile si compromisul viitorului loc de dormit si visat!