La multi ani!

Mie. N-am ajuns la ocean, dar nici la spital. Asa ca e win-win. No, it's not. Bummer... E un an nasol, as fi vrut sa stau in sertar (vorba unei prietene) si sa ies cand e soare si bine. Not my style.

Am implinit anii, am facut bilantul, a iesit cu minus (ca la criza), fac planul de inplusare si mergem in pas voios mai departe. Urasc plansul de mila. Tie insuti sau altora. Deci fapte, nu smiorcaieli! Fapte de inviorare, concerte si plimbari, reevaluari de prioritati, investitii si deadline-uri.

Anticipatie

N-am avut de peste un an vacanta si o astept pe cea care ar trebui sa inceapa vineri cu neincredere, ca atunci cand crezi ca daca te bucuri, obiectul bucuriei se strica. Deseara mergem la doctor sa vedem daca e amigdalita, raceala sau alergie. De cate ori exista cel mai mic pericol ca Toma sa sufere, mi se innoada stomacul, ma dor umerii si uit sa respir. Si ma fac vinovata de vini inchipuite de neasimilare a neputintei si dependentei. Ca nu stiu sa ma alint si sa ma subordonez maternitatii mioritice cu sacrificiile si intelesurile ei docil domestice. Ca il iubesc fara sa il sufoc si il inteleg fara sa-mi petrec tot timpul liber in preajma lui.
Sper sa vad oceanul, delfinii si pe Mickey Mouse in ochii lui curand.

In alta dezordine de idei sambata e ziua mea, care ma gaseste din nou frustrata, pe un continent nepotrivit, intr-o companie restransa si tensionata de ridicolele interactiuni soacra-nora (pretul intoarcerii in lumea celor mari conform protectiei sociale din America, cand cresa nu e o optiune). Nu e o cifra rotunda si din pacate bilantul ultimului an e destul de sarac in hohote de ras, trasariri de emotie si sinapse glorioase. Asa ca nu astept nici un cadou :|.

Ah, si se pare ca in februarie vom mai avea un baietel! Inca un ghem de energie!! :)

Copilarii de toamna

Scriu inconsecvent si incongruent. Cand ma bantuie muza ma scutur ca de un gand rau pentru ca nu-mi fac bine alunecarile introspective, nici macar virtuale. M-a lovit melancolia de septembrie si ca atare o sa rezulte un post prost; superficial, despre mila trecerii timpului.

iteraţie

Acum exact şapte ani, am renunţat la disperare. Disperarea 'a contemplativă şi filosofică a lui Cioran şi cea pământean-relativă a tic-tac-ului hormonal. Am împachetat toate logicile la poalele Pietrii Craiului, într-o noapte de Înviere. Să fim alături câtă vreme râdem mai mult decât plângem! Noi doi şi miniaturile noastre o să învingem nonsensul şi nimic nu o să ne tulbure egoismul îndrăgostirii. Am zis da.

Mi-e dor de scrabble, de munte, de medieval şi apartenenţă. Şi de mine când credeam cu putere în ceva!

Vulcanul si viata - aka veve :)

Dupa luni de autoconvingere si pregatire, mi-am luat inima-n dinti si am inchis bagajul. Sa las copacul din fata casei sa-si infloreasca siesi florile mov-ghemuite langa crengi. Si pe batranul stejar din spate sa plesneasca-n muguri de bucurie ca e singur acasa. Cu inima stransa ca mini-me-ul ar putea avea rau de inaltime, spatii inchise sau otite medii si instanee, ne-am legat centurile de siguranta pe randu' din stanga. Zbor bland si scurt in urma caruia Toma cu toate cele optaspe luni ale lui a adormit ca navetistii, cu capul in piept si buza rasfranta a dispret pentru tehnologia care invinge in-josu' (adica gravitatia, pe limba unui ungur din facultate).

La pre-boarding s-a napustit calamitatea-n terminalu' Lufthansei: piua intr-un hotel de trei stele si-una pitica, downtown Chicago. Unde am ajuns dupa o defilare haotica cu caruciorul ticsit cu treisprezece bagaje prin aeroport si una si mai spectaculoasa prin oras cu un shuttle sugubat. Dupa alte cateva ore de traducere a voucherelor in servicii de cazare si masa, si doua tigari nerusinate la o poveste cu un neamt ratacit prin lume fara bani si fara cauza, mi s-au recalibrat prioritatile: somn, apa si mancare rulz!

Am ajuns acasa si am plantat flori nerabdatoare (impatiens, pe limba lor inexacta) pe peluza din fata. Ma bucur de primavara si sper ca universul stie ce face.

Avatar versus Inglorious Basterds

Aseara a castigat Globu' de-aur (a lu' Tetelu' - pentru cunoscatori :) si a fost musai sa-l vedem. Sa inteleg de ce s-au sinucis, de ce au vomitat cei de rand si de ce s-a ofuscat Vaticanu'. Asa ca dupa ce am fugarit Toma catre mosu' Ene, am rupt ceata in doua pe coama argintie si ne-am pus ochelarii verzi-rosh. Si-am alunecat molusc in poveste :) Care a fost uimitoare, dar putea fi mai mare. Partea de fantasm si copaci cu fibra optica putea fi mai mare. Dupa cum  partea de bum-bum si G.I. Joe putea lipsi.

Pe-a lu' Tarantino l-am vazut cand s-a lansat, acum cateva luni bune, insa rosul infernal al steagurilor SS din teatrul evreiesc, rosul buzelor ei cand isi impusca admiratorul si calmul ingineresc al neamtului bat toate meduzele aerobe din filmul lui Cameron. Am zis.

2-10, 2-10 proba de microfon

Vorba lui Andries: "nu stiu unde se duc anii astia asa, probabil ca se-aduna si stau impreuna undeva". Sentiment de hamster implinit dand la pedale :) Adica s-a facut 2010.

Zilele trecute am vazut zigzaguri de caprioare pe zapada proaspata din curte iar astazi, spre seara s-au aratat doua caprite si doi iezi... Toma le-a ras prin geam, iar ele au adulmecat aerul umed si rece cu (r)egala curiozitate. Desi valul artic a trecut, e inca foarte frig, un ianuarie fara scrupule: doua furtuni de zapada, un viscol si zece zile cu maxime de -20C.

Am o mie de planuri pentru anul asta, dar mai mult decat orice vreau sa construiesc in jurul echilibrului fragil pe care il avem. M-am lamurit deja ca bucuriile simple atarna de starea de sanatate a tuturor, de la cel mai mic la cel mai mare, in ordinea asta. Asa ca mai hibernam putin, si-apoi scoatem iarasi nasul in lume sa ne cautam rostul si locul.

Scrisoare Mosului

M-am nascut si am trait la campie pana la optsprezece ani: cunosc adierea cu miros de alge a Dunarii, vantul rosietic de vara si crivatul cenusiu pe de rost. Nu imi place iarna decat din spirit de contradictie, dar fac fata frigului mai bine decat caldurii. La munte pot chiar sa ma entuziasmez, dar tot nu e anotimpul meu preferat. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre spiritul sarbatorilor de iarna, despre brazi si mosi, despre zapada scartzaietorare si sclipicioasa si despre dorinte si planuri.

Cu toate ca nu imi place iarna, Craciunul mi-e cea mai draga sarbatoare pentru ca nu are nimic tragic si pentru ca e o impletitura de poveste si dragoste. Are magie. Copiii, colindatorii si gospodinele frematande animeaza lumea tzurtzurie, austera si monocroma.

In fiecare an am un amestec, in diferite proportii, de nostalgie si mirare. As fi putut fi mai cuminte si mai buna. As fi putut? Imi doresc de fiecare data acelasi lucru: sa fiu fericita. Mai nou, de cand am realizat ca potenta fericirii depinde de fericirea altora, imi doresc ca si acestia sa fie fericiti. Si uite asa, pe an ce trece, lista pre-fericirii se prelungeste. Din egoism altruist. Sau invers.

Electorale

Eu n-am nici o treaba cu politica. Sau am, in masura in care toata lumea se pricepe la fotbal si... agricultura. Chestiunea cu alegerile astea e geniala: se scuipa lumea grozav la comentarii pe varii articole. Cel mai fain e ca nu se stiu cu gramaticile, si atunci e de-a-ntregu' penibil.

Ce-nteleg eu e ca, desi mi-e amar de dor de casa si de smotoceala aia telenovelistica a vanzatoarelor-chelnerilor-coafezelor-tarabagiilor, n-am nici o tragere de inima sa ma apropii de granita daca Nastase e cu procentu' sculat (pardon!). Dara, desi domnul de dupa timona e needucat, cam apucat din fire si echivoc (ca doar altminteri super-siliconizata-i fiica n-ar face cumparaturi la Brussel), il prefer domnului nevertebrat de s-a forfecat cu domnul simtit de la PNL. De unde si incapacitatea mea de a mai intelege ceva din intreaga tarasenie.

Alinarea mea e ca nu am votat (n-am urna la mai putin de 350 km) si maine o sa fie un strat frumos de zapada peste toate astea. Toma e bine, rade la te miri ce, si viata are un sclipici ostentativ pe la colturi.

Moshmoleala

Am avut o zi plina. Plina de ganduri alandala si de fugareala prin cladire intre departamente si oameni, si oras, intre dentist si cumparaturi. Zilele pline ma fac sa ma simt utila si vesela. Ritmul alert e muzica dupa care ideile danseaza cel mai bine.

Toma

Ochii mari, rotunzi si albastri citesc lumea pe diagonala
Si gazduiesc pe rand licurici si cristale alunecoase,
Nasucul bine potrivit prinde vantul din zbor si se increteste a zambet
In vreme ce gura-cireasa masoara gustul, textura si temperatura,
rostogolind vocale si consoane in dezordine,
mieunaturi de pisoi alintat...
gata de joaca, gata de masa, gata de somn

Profilul obrajilor albi, mai bine de jumatate de compas natang,
Barbia mica, miscacioasa si voinica,
toate se sprijina pe gatul sau plapand

Gropitele din obraji stau marturie capitularii in ras, in vreme ce
Gropitele de deasupra degetelor sunt mobile ca zece gargarite pistruiate
Totul intr-o proportie perfecta, totul intr-o masura divina