Nustiucui

Cam aşa mi-a fost de haos într-o Americă nebună, atunci când învăţam să scriu despre noi. Într-o joi, 21 iulie, 2005. Că tot a fost grindină ca-n midwest.

***

Vară toridă împărţită între hai să ne trezim şi hai să ne culcăm, cât e de cald şi cât e de câmpie, cât e de mare cerul şi cât e de departe departele.

Fericirea se desenează cu degetul pe un geam aburit de autobuz, suspinând deja de dorul ultimului zâmbet şubred agăţat între iris şi colţul gurii. Hmm.

În locul fără poezie, fără timp, fără să ne aparţinem altfel decât în măsură abandonării reciproce. Restul e monoton şi mărginit, ca o funcţie despre predictibil.

Odată rostite, cuvintele înseamnă de cele mai multe ori altceva; dar cum să le trimiţi altfel decât dezbrăcate de argintul subţire care le înveleşte când sunt virgine? Şi astfel, din perfecte devin răutăcioase, sparte, mototolite încercări de comunicare.

N-am cu cine să mă joc de-a frumosul, de-a liniştea, de-a neliniştea, de-a v-aţi-întoarcerea, de-a dorul multiplicat cu fiecare fotografie…

Stiucine, dar nustiudece

Paste tihnit

Casa plina: patru (cinci?) baieti nazdravani, o sora mica, frumoasa si buna, bunici harnici, iubire si mult soare.
Asta a fost reteta pentru o Inviere blanda, cu plimbare, joaca, Pasca (premiera) si oua dantelate.

Luna roşie

Dacă am fi plante, ne-ar ajunge soarele, ploaia şi pământul să trăim. Să creştem, să rodim, să ne înnoim în fiecare an. Cu oamenii e ceva mai complexă formula supravieţuirii: avem nevoie de dragoste, mângâiere, fericire sau iluzia ei.

Stress release

Back to back meetings

High fever kid

Poor sleep and diet

Spring anxiety

April, April – der macht, was er will

Am gura uscată şi mi-e cald şi frig deodată. Sunt hipnotizată de astenie şi astrologice cruci cardinale. Mi-e somn şi nu pot să adorm, iar când adorm visez gânduri neodihnitoare. Mă simt de parcă alerg legată la ochi. Plouă mereu, uneori cu păsări şi petale, alteori cu sunete şi nori fragmentaţi în cădere.

Recenzie imprecisa

Ploua pentru ca e primavara, nu e nimic personal, desi daca ma intrebi pe mine, ploaia e perfect personala, mai ales a mea, a mea, a mea, si iti dau si tie pamantule crapat sa sorbi putin din ea, sa iti ajunga pana la florile de mar pe care le-ai impins prin tulpini iarasi sau tocmai de aceea. Ba mai bine ia-o pe toata, in vreme ce eu ma asez confortabil pe canapea.

Ziua fericirii. Echinocţiu.

Sunt confuză: între self-help, dezvoltare personală şi fericire dăinuitoare e ceva care îmi scapă. Şi scriind acestea am mai găsit o bomboană mentolată pe fundul genţii, una din cele aduse cu nota de plată la vreo cină olandeză. Ambalată frumos în folie albastră. I've been taking the blue pill for too long...

Amsterdam

Astăzi am văzut un film despre cât de suboameni putem fi (12 years a slave), un muzeu despre cât de supraoameni sunt câţiva şi despre sinceritate emoţională (Vincent van Gogh), am vorbit despre o despărţire şi am plâns de tot atâtea ori. Viaţa e un puzzle cu de toate. Şi peste tot miroase a fum.

Confesiune

Mi-au trebuit câţiva zeci de ani să cresc aşa, să gândesc, să iert, să zâmbesc, să vorbesc şi să simt aşa. Să fiu. Câteva iubiri şi despărţiri, depresii şi isterii, derapaje şi rezoluţii, promisiuni de răzbunare şi încercări de absolvire a tuturor greşelilor, reale şi presupuse. Am iubit până la sânge de fiecare dată, dincolo de epicentru inimii, am dat şi am ars tot ca într-un exerciţiu de purificare, ca într-o repetiţie pentru sacrificiul deplin. N-am ştiut ce înseamnă rezerve, strategii, orgoliu sau mister. Am iubit ca o nebună, de tot, degeaba, dintotdeauna. Dureros şi necesar, procesul de echilibrare, cu ajustări din ce în ce mai precise, mi-a consumat aproape toate resursele afective, creative şi de înţelegere a resorturilor lumeşti. Sunt bine.

Decalog din cartea groasa a firii

Vine primavara si cu ea, o avalansa de posibilitati de a iti redesena viitorul. Care, apropo, nu exista, pentru ca nu exista timp. El e o conventie, sa ne organizam si optimizam informatiile. Precum m-am straduit si eu mai jos.

Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.