Oh, what a year!

Vremea contabilitatii, a sentimentalismului, a sarmalelor si a cadourilor.

2013 a fost un an urias, sau macar mult mai mare decat altii. Au incaput in el toate bucuriile, toate adevarurile si toate intelesurile lumii. Am crescut toti ca Fat Frumos, cat altii in sapte ani. A fost un an dureros, fara abstractiuni, cu intamplari taioase, kafkiene. Singura lui asemanare cu anii precedenti e ca a fost la fel de zalud ca toti si ca iar nu mi-am implinit rezolutia de a ma plictisi.

Cut, cut, cut!

Din ce suntem făcuţi? Din vise, din carne, din sentimente, din gesturi, din fapte, din amintiri, din dorinţe, din renunţări, din lut şi lacrimi, din lumina, din fărâme de poezie, muzică şi culoare, din cristale, din armonii, intenţii, frici şi asumări?

A rămas cu jumătate de zâmbet, privind către Colţii Morarului, mai departe, dincolo de el şi de ea, de viitorul lor devenit dintr-o dată trecut, ca-ntr-un film mut în care acţiunea alunecă aiurea când prea demult când prea-nainte, de nu mai ştii nici unde şi nici cine eşti. În astfel de momente ar fi binevenit punctul roşu cu you are here sau măcar o pauză de publicitate în care să îţi aduni gândurile secţionate trasversal, împrăştiate în decorul cu munţi şi creste şi zăpezi din altă poveste. Dar nu, punctul roşu nu apare de nicăieri şi neîntâmplarea rămâne suspendată şi tremurândă în cadru, o suma de adevăruri subiective, alese atent şi aruncate artistic pe pânză.

Intraceuticals - independent review

Nu, nu este un post publicitar, in sensul ca nu am nici un fel de beneficii in urma publicarii acestui articol. Sper insa sa fie unul informativ, util celor interesati de teme cosmetice.

Saptamana trecuta am vrut sa ma tund. Imi vin idei din-astea fara preaviz si trebuie sa ma tund atunci pe loc, de parca altfel s-ar transforma caleasca in dovleac si nimic n-ar mai fi ca-nainte. Daca nu reusesc sa fac programare in ziua aceea, nu fac programare mai tarziu; nu ma mai tund sau ma tund singura. Lucrurile astea de instinct trebuiesc rezolvate instant, altfel e o drama profunda.

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Taxatoare. Asta  fost prima mea optiune acum treizeci si ceva de ani. Eram convinsa ca duamna cu buretiera avea o autoritate iesita din normal, era practic entitatea in fata careia se opreau toti calatorii, fara exceptie, primea banuti zanganitori, inmuia degetul in gura sau in capacul de plastic rosu caramiziu din fata ei si numara biletele expert, fara graba, fara expresie.

Butterflies

Fiecare anotimp are o densitate și o intensitate specifică. Vara e aerată și sangvină, iarna e compactă și frigidă. Celelalte două sunt pentru tranziție, pentru transformare, pentru împlinire. Iarna îngheață gesturile și cuvintele la stadiul de intenție, împachetează sentimentele frumos pe rafturi, în vitrine, printre flori de gheață și suspine, printre zăpezi și frig, nopți lungi și cele trei puncte de suspensie din Orion.

Toate pânzele sus

Plouă pe marginea dintre anotimpuri şi mi-e tare dragă umezeala asta cu miros de lemne-n sobă. Sunt infinit recunoscătoare pentru viaţa mea, pentru oamenii din ea, pentru tot ce-am învăţat, înţeles, câştigat şi depăşit.

Cred în contraste, în efemer, în patimă şi agonie, în fericire şi frumos. Nu cred în limite. Nu cred în prea mult şi prea bine. Nu cred în frică, în ruşine sau în vină şi vinovaţi. Nu cred în perfecţiune. Cred cu putere în om, în dragoste, iubire, îndrăgostire, amor şi devenire. Cred în metamorfoză, în căderi, ridicări, încercări, îndrăzneli, vise şi eroi. Cred în mine, în noi, în tot şi în toate, în bine şi în rău, în sens şi consecinţă, evoluţie şi armonie. Nu cred în echilibru, cred în balans.

Inception

- Mami, când se întoarce buni din cer?
- Nu se mai întoarce
- De ce?
- Pentru că acolo e casa ei, abia s-a întors acasă
- Hmmm
- Poate că și cei din cer se-ntreabă "oamenii când se întorc de pe pământ?"
- Adică noi ne-ntrebăm când se-ntorc ei și ei se-ntreabă când ne-ntoarcem noi?
- Cam da, pentru că suntem unii în visul altora

Good mo(u)rning

Toamna trecută eram în depresie, toamna asta sunt în transgresie: deraiez irațional dinspre tristețea unui final iremediabil înspre contorsiuni sufletești nebănuite.

Despre ingeri si orfani

Despre moarte. Despre invingatori. Despre lupta, frica si renuntare.

Am gandurile astea in cap din iulie, de cand ne-au lasat pe mine si pe sora mea, sa intram la reanimare in afara orei de vizita pentru ca "nu mai are decat o ora-doua de trait". Ea, palida si fragila, goala sub cearsaful bleu-vernil, nu voia sa moara. Ceea ce credeam eu ca este un travaliu catre moarte era o lupta formidabila de a ramane de partea asta a lumii. Era a doua hemoragie gastrica cauzata de varice esofagiene.

Întâlnirea de douăzeci de ani

Da, da, de douăzeci. Doi-zece-doi-zece. De la terminarea liceului.

Anii mei de liceu au fost fenomenali: am fost în cea mai bună clasă din cel mai bun liceu din oraş. Asta a fost o surpriză şi pentru mine. Surpriză care s-a transformat în şoc, responsabilitate, rebeliune, dragoste, panică, dubii, teribilism şi tot ce mai încape într-o minte de adolescent.

Toamna imaculată

Wake me up when September ends - done deal!

Ninge cu mieji de bumbac; ninge-ntr-una de astăzi dimineaţă şi bucuria primei zăpezi nu e cu nimic diminuată de graba cu care se instalează iarna. E surprinzător şi alb.

Adineaori a fost ziua mea - ultima din seria trei. Cumva în tradiţia ultimilor ani (în care întâmplări cosmice au fost la mare concurenţă cu ziua mea), s-a consumat ultradiscret, fără tort şi fără invitaţi, dar cu inima plină de recunoştinţă către tot ce m-a însoţit până acum. Nu mă simt mai bătrână sau mai înţeleaptă, deşi sunt.