sâmbătă, 23 iulie 2022

Atașament

În curând se încheie și formarea mea ca psihoterapeut,  iar ultimul modul este în mod ironic despre atașament: o ocazie perfectă pentru a evalua atașamentul meu față de procesul de vindecare, față de cei pe care i-am descoperit cu fiecare cadru de lucru, cu fiecare dezvăluire și fiecare atingere adusă sufletului (psyche).

luni, 4 iulie 2022

Viața, libertatea și căutarea fericirii - ziua Americii

Acum câteva zile s-au împlinit unsprezece ani de când am dat America, cu green card-ul și green-bancnotele ei cu tot, pe România. Am pariat atunci pe dezvoltare, pe integrarea Daciei în Europa, măcar la nivel instituțional, pe prieteni și familie, pe munții dimprejurul casei, pe limba română cu toate nuanțele și adâncimile ei.

duminică, 3 iulie 2022

Capitol nou

Am terminat facultatea, de data asta una pe care mi-am ales-o conștient. Îmi sunt recunoscătoare pentru încăpățânarea de a-mi fi urmat visul și de a-mi fi dat timpul și energia să citesc, să scriu zeci de teme și proiecte, să învăț cât să iau zece la licență și o medie în cei trei ani comparabilă cu cea din anii de școală în care am primit coroniță. 

miercuri, 11 mai 2022

Love everyone and tell the truth

Am mintea ușoară ca o pană ridicată de vânt. Totul e posibil, nimic nu e fix, aerul intră în plămâni și iese inele de fum. Respir libertatea prin golurile mici din zidurile inimii. Am nouăsprezece ani și aleg să iubesc strâmb, cum am învățat, pentru că mă face să mă simt vie. Mă amețește îndelung, mai mult decât vinul ieftin din cârciuma studențească unde îmi petrec fiecare seară. Fricile mele au rămas suspendate la etajul nouă, lângă apa mirosind a furtună și alge. Între noi au crescut munți. Și nu mă uit într-acolo nici măcar în vis.

sâmbătă, 12 martie 2022

Anxietate și neprimăvară

Anxietatea mea este un liliac hiperbolic în a cărui umbră mă ascund. Aripile lui străvezii se lipesc de pielea mea și eu uit să respir, mâinile îmi amorțesc, inima se micșorează și mi se face frig și întuneric, vertij, aproape moarte.

joi, 24 februarie 2022

Dragobete rănit

În ultima săptămână am dormit puțin și prost. Aseară am auzit avioanele chiar înainte de somn. Citisem o predicție cu privire la invazia iminentă din Ucraina.

sâmbătă, 12 februarie 2022

Inteligența intelectuală, emoțională, socială și coeficientul de adversitate

În continuarea convingerii mele că este mai sănătos și mai relevant să fii bun decât să fii inteligent, am găsit detalii legate de patru tipuri de inteligență. Am căutat să identific sursa clară a clasificării, însă nu am găsit-o citată nicăieri, nici pe site-uri de specialitate, nici mainstream. Cu toate acestea, am decis să fac o sinteză a informațiilor găsite, pentru că rezonez cu ceea ce aduce definirea și explicitarea interacțiuniii dintre aceste abilități.

joi, 10 februarie 2022

Psihoterapie

Zilele sunt dense ca o miere opacă, cristalizată. Deși nu e întuneric, nici lumină nu este. Opt examene au trecut ca niște gloanțe oarbe: cu șuierat de anxietate și satisfacții de copil nevăzut. Înainte să vomit de oboseală și stres, am urcat muntele învelit în voaluri roz de apus fermecat - premiul pentru ceea ce simt, nu pentru ceea ce știu.