Luna rotundă iar

Mă simt foarte vie, într-un continuu proces de transformare, de înnoire, de trăire insuportabil de autentică. Înţeleg dintr-o dată toate conexiunile, coincidenţele şi consecinţele. Sunt pregătită să ajung dincolo de tot ce nu mai este relevant - nelinişti, îndoieli şi oameni - şi să primesc adevărul aşa cum vine. Haosul înspăimântător al schimbării este în egală măsură eliberator.

Ecomarathon, a love story

Verde crud, nori de zahăr şi flori de munte - exact aşa îmi aminteam Moieciu de Sus şi dealurile dimprejur. Îmi aminteam şi drumul şerpuit de-a lungul văii şi, în dreapta, firul de apă picurat din marginile moi ale muşchiului sub care stă stânca.

Cronica unei curse îndoielnice

Am făcut un plan ambiţios, cu grafic de viteze probabile pe fiecare segment. Pentru mine, crosul de la Semimaratonul Brașov a fost prima cursă oficială alergată vreodată. Anul trecut. Atunci m-am antrenat conştiincios, cu două ture scurte (5k) în timpul săptămânii şi una lungă în weekend (10-14k). Anul ăsta m-am alintat cu yoga, schi la deal şi la vale, foarte puţin fitness şi patru-cinci ture de alergare pe teren drept în ultimele trei luni. Aşa că planul meu nu avea cum să funcţioneze. Dar arăta foarte bine în teorie.

Memo(ria)

Am intrat în complexul studenţesc cu emoţia unui hoţ de buzunare, sensibil stânjenită de demografia discordantă a locului. Am terminat ce aveam de făcut mult mai devreme şi aveam chef să hoinăresc prin oraş şi printre amintiri. Aşa mi se întâmplă în fiecare primăvară, de parcă vântul mă scoate ca un tirbuşon din sticla cu rutină şi confort.

De dragoste (II)

Uneori noaptea plutește deasupra zilei
Desfăcând somnul de liniştea
unde el visează ceva ce nu-şi va aminti
iar ea se plimbă prin nori, prin pădure, prin ceaţă

Ce faci? Orice. Orice, ca să nu simt.

La controlul medical de rutină nu se vede nimic din tristeţea asta sfâşietoare. Electrocardiograma e impecabilă. "Ce puls domol aveţi", se miră şi scrie ceva ordonat în fişa de observaţie. "Aveţi o inimă de sportiv." Nu ştiu dacă mai am sau am avut, îmi zic în şoaptă.

De 8 martie dă-mi timp

Primăvara nu are răbdare. Verdele iese de sub zăpadă, soarele învie şi în mine crește astenia. Simt acut că am uitat care e visul meu, de parcă am uitat drumul spre casă. Plâng aiurea, din gânduri izbucnite ca mugurii prin văgăuni întunecate de suflet. Plâng din senin şi e foarte senin zilele astea. Astăzi am alergat lângă pădure, prin parcuri, după ziduri şi tristeţea asta a ieşit prin toţi porii, până când aproape m-am deshidrat.

Marţi şi ceva

Ţara cu vultur imperial şi munţi uriaşi e cinstită, disciplinată, fără umor, cu mâncare nepreţioasă şi bere bună. Am stat sus în fiecare zi - pe pârtii, pe cablu, în cabane supradimensionate dar neîncăpătoare. Am schiat câteva ore bune. Am dormit devreme în fiecare seară şi am visat pârtii negre pe care alunecam fără control. Am tresarit în somn dar n-am căzut.

Vineri 13

bulgări de bumbac aruncați stângaci în copaci,

Craiul învelit în văluri transparente pe creastă

sandvici albastru de nori şi senin.
la mijloc mintea haihui

De la marginea iernii

Alb peste alb peste alb, în straturi rotunde căzute ca dintr-un ciur de gânduri congelate. Ninge cu iluzii de trei zile. De frig, am strâns în braţe tot ce am trăit, cu înţelepciuni, înţelegeri, învăţăminte şi cicatrici mici devenite tatuaje cu fluturi şi inorogi.

Febră de înmuiat gerul Bobotezei

Am ochii roz şi frisoane. Mă dor capul, umerii, rinichii şi gambele. Gambele pentru că aseară am uitat să fixez legăturile de schiuri la coborâre. Dacă aş fi fost conştientă sau pricepută, aş fi putut mima un telemark, dar așa am fost doar foarte încordată, ca o pisică la patinoar. Până la urmă a fost o tură faină, cu un urcuş susţinut, cu ceai cald şi discotecă de copii la cabană, o coborâre cu fulgi mari în ochi, oraşul cartografiat în lumină şi cârcei binemeritaţi. Restul componentelor mă dor de la gripă.