Precum apusurile fotografiate, unele povești sunt atât de frumoase încât dacă le scrii, le răpești ceva din aerul strălucitor în care există.
Le demistifici. Orele se comprimă în minute, secundele se lungesc ca un melc pe o frunză încovoiată de gravitație. Așa se face că nu mai știi nici câți ani ai, nici unde te afli. Timpul devine curb, un evantai delicat, și două zile pot părea cât o vacanță de vară.