Furnizori de bucurie

Ultimele zile, săptămâni, luni, zeci de luni au fost haos. Never a dull moment. Intens, încurcat, greu. E greu de fiecare dată când nu sunt pe drumul meu. Am nevoie de o pauză, mi-am zis şi am înşfăcat cazare în Năvodari de miercuri până duminică. După care mi-am amintit de câteva angajamente, pe care le-am amânat şi de deschiderea atelierului prietenei mele, creator de poezie herbalistică, căreia i-am spus că sunt zob şi nu voi fi aici în weekend.

Solstiţiu, Sânziene şi luna nouă

În fiecare dimineaţă îmi amintesc că am o viaţă bună, imperfectă, reală şi foarte frumoasă. În fiecare zi pot să desenez orice pe coala rămasă albă după ce se decolorează noaptea. În fiecare seară desenele sunt aproape la fel: îmbrăţişări mici şi somnoroase, espresso cremă, Piaţa Sfatului, Cetatea, Craiul. O jumătate de ciocolată neagră, o pagină de sarcini corect împlinite şi o jumătate de oră de alergare în cercuri care care arată ca un mosor - gând peste gând peste gând. Apă şi aer, poate un pahar de vin roşu.

Alergare

Visez că alunec liniştit într-o apă prietenoasă și alarma rupe zenul acvatic în două. Nu vreau să mă trezesc, nu reuşesc deloc să mă odihnesc cum trebuie zilele astea şi îmi este somn mereu. Vreme nătângă, dimineață cu soare fierbinte şi vânt rece. Într-o oră începe şedinţa tehnică.

Îngerul, de ziua lui

Într-o noapte, puţin înainte de miezul ei, pe când contemplam acuarela împrăştiată de lună printre copacii din spatele casei, am auzit paşi în mansardă: paşi distincţi, clari, fără nici o urmă de îndoială. Mi-am ţinut respiraţia, am îngheţat şi paşii s-au auzit din nou, foarte exacţi, şapte-opt paşi apăsaţi. Nu am auzit uşa deschizându-se, dar paşi am auzit. Am aprins lumina pe scările care duc la etaj şi mi-am trezit jumătatea să înfrunte intrusul.

Luna rotundă iar

Mă simt foarte vie, într-un continuu proces de transformare, de înnoire, de trăire insuportabil de autentică. Înţeleg dintr-o dată toate conexiunile, coincidenţele şi consecinţele. Sunt pregătită să ajung dincolo de tot ce nu mai este relevant - nelinişti, îndoieli şi oameni - şi să primesc adevărul aşa cum vine. Haosul înspăimântător al schimbării este în egală măsură eliberator.

Ecomarathon, a love story

Verde crud, nori de zahăr şi flori de munte - exact aşa îmi aminteam Moieciu de Sus şi dealurile dimprejur. Îmi aminteam şi drumul şerpuit de-a lungul văii şi, în dreapta, firul de apă picurat din marginile moi ale muşchiului sub care stă stânca.

Cronica unei curse îndoielnice

Am făcut un plan ambiţios, cu grafic de viteze probabile pe fiecare segment. Pentru mine, crosul de la Semimaratonul Brașov a fost prima cursă oficială alergată vreodată. Anul trecut. Atunci m-am antrenat conştiincios, cu două ture scurte (5k) în timpul săptămânii şi una lungă în weekend (10-14k). Anul ăsta m-am alintat cu yoga, schi la deal şi la vale, foarte puţin fitness şi patru-cinci ture de alergare pe teren drept în ultimele trei luni. Aşa că planul meu nu avea cum să funcţioneze. Dar arăta foarte bine în teorie.

Memo(ria)

Am intrat în complexul studenţesc cu emoţia unui hoţ de buzunare, sensibil stânjenită de demografia discordantă a locului. Am terminat ce aveam de făcut mult mai devreme şi aveam chef să hoinăresc prin oraş şi printre amintiri. Aşa mi se întâmplă în fiecare primăvară, de parcă vântul mă scoate ca un tirbuşon din sticla cu rutină şi confort.

De dragoste (II)

Uneori noaptea plutește deasupra zilei
Desfăcând somnul de liniştea
unde el visează ceva ce nu-şi va aminti
iar ea se plimbă prin nori, prin pădure, prin ceaţă

Ce faci? Orice. Orice, ca să nu simt.

La controlul medical de rutină nu se vede nimic din tristeţea asta sfâşietoare. Electrocardiograma e impecabilă. "Ce puls domol aveţi", se miră şi scrie ceva ordonat în fişa de observaţie. "Aveţi o inimă de sportiv." Nu ştiu dacă mai am sau am avut, îmi zic în şoaptă.

De 8 martie dă-mi timp

Primăvara nu are răbdare. Verdele iese de sub zăpadă, soarele învie şi în mine crește astenia. Simt acut că am uitat care e visul meu, de parcă am uitat drumul spre casă. Plâng aiurea, din gânduri izbucnite ca mugurii prin văgăuni întunecate de suflet. Plâng din senin şi e foarte senin zilele astea. Astăzi am alergat lângă pădure, prin parcuri, după ziduri şi tristeţea asta a ieşit prin toţi porii, până când aproape m-am deshidrat.