Terapie

Astăzi, printre frunze-păsări-căzătoare, am acceptat că vara s-a sfârşit şi nu aş putea să o întorc din drum nici dacă aş vrea. Dar nu aş vrea. Pentru că știu că vara nu are timp de depresii şi amânări, şi-a copt fructele şi-a plecat, lăsându-mă cu sternul plin de scoici şi flori presate.

Alegorie în culori de apă

În răstimpul care a trecut de la ultima poveste, m-am descompus în trei războinici care îşi împart întunericul din nopţile crescătoare şi m-am recompus într-o trilogie de toamnă, un fel de puzzle sezonier.

Soare cu dinți

Septembrie a fost peste măsură de înverșunat și pasional. M-a purtat cu graţie nebună, cu bucurie şi deznădejde într-un carusel de stări: semimaratonul din Ciucaş, spitalul, o înmormântare, călătoria amânată, ceasul furat nou, telefonul pierdut nou, câteva ture bune de alergare pe Tampa şi în final, o trilogie în acuarelă despre trup, suflet şi minte, despre toamna mea organică și egocentrică.

Operația de amigdale

Toma avea puţin peste un an când a făcut prima amigdalita. Era încă sugar şi avea o relaţie foarte strânsă cu biberonul. Îl durea gâtul atât de rău încât plângea ori de câte ori îi arătăm sticla. Fusesem de multe ori la pediatru în zilele de dinaintea internării însă din cauza protocoalelor anti-antibiotic, plecam de fiecare dată acasă cu ibuprofen şi frustrare. În ziua aia nu înghiţise mai nimic şi am ajuns din nou la cabinet, mai mult de teama deshidratării. Ne-am internat de urgenţă şi a urmat un tratament intravenos cu antibiotic şi morfină. Am stat trei zile în spital, timp în care datorită medicaţiei puternice, era confuz şi apatic.

Igiena emoțională

Dacă ne tăiem, punem un plasture şi dacă avem o infecţie, luăm antibiotice. Ce facem însă atunci când ne doare sufletul sau când mintea o ia razna? Este de aşteptat să depăşim rănile psihologice de la sine, dar dacă eşti respins sau agonizezi datorită unui eşec, leziunile emoţionale pot fi la fel de îngrozitoare ca cele fizice. 

43 de ani, un fel de rezumat

Au rămas câteva ore până la ziua mea. Am depăşit cred vârstele critice şi acum nu mai am nici o părere despre numărul pe care mi-l voi ataşa temporar începând de mâine. Dacă stau bine să mă gândesc, mă laud că am 43 de ani de prin ianuarie, că aşa îmi iese mie la scădere, că pot să mă dau "mare" tot anul. De fapt mi-am dat timp să mă obişnuiesc.

Echilibru de toamnă

Plouă liniştit, copacii s-au înroşit de frig. Întunericul este egal cu lumina. Vara mea s-a terminat când am plecat de pe insulă. De atunci sunt în mijlocul unei tornade, între amenajări interioare, festivităţi şi şedinţe şcolare, contracte, dosare de daună, consultaţii, spital, operaţie și... stop.

Furtuna

Eu sunt toamna, vremea de afară, codul roșu de incongruențe. Miros a fulger și pământ fumegând, tunet și blues în surdină. Ne petrecem viața cu conştiinţa morţii și cred că asta ne face nebuni și curajoşi pentru că trăim fără scop, fără timp şi fără viitor, cu o fervoare adorabilă, pendulând între dragoste teoretică şi instinct neconținut.

Ciucaș X3 2.0

După experiența de anul trecut, am știut că Ciucaș X3 va deveni un eveniment reper la care mă voi întoarce și mă voi raporta mulți ani de acum înainte. Am realizat că gândul ăsta fusese incipient, neîntâmplător pus într-un bucket list. Anul trecut m-am antrenat cumva dedicat: am alergat planificat, cu diferență de nivel, pe distanțe mai lungi în weekend și cu timpi de recuperare.

Septembrie de catifea

În fiecare an toamna vine mai repede. Timpul se comprimă pe măsură ce mi se lungeşte umbra pe pământ. Se repezeşte vremea, cum zicea străbunica.

O sută

Zi cleioasă, cu prea puţină bucurie şi iubire, la capătul multor alte zile prăfuite. Ca în ziua cârtiței, trăiesc zi după zi aceeaşi lentoare şi încrâncenare, acelaşi blocaj şi nerezolvare. Sunt prea multe de făcut, prea puţine scurtături, prea dese şicanele şi amânările, frustrările şi deznădejdile pasagere. În atâta prozaic, măcar m-am lepădat de poezie. Am vărsat-o pe toată că oricum mi se părea mediocră, tălâmbă şi nevolnică. La capătul descusut al verii, m-am lăsat eviscerată de lirism.