Repetiție pentru liniște

Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept spre înmormântarea mamei.

Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.

Winter dream

Oh, here it is again
Forever too early
The winter trees and glitter

Despre transformare și impermanență (în loc de bilanț)

Pentru că în piața publică e inflație de cuvinte și penurie de idei, m-am autoexilat în suburbiile temelor studențești. În loc de bilanțul convențional, mi-am propus să enumăr câte o resursă descoperită în arheologia sinelui, să îmi rămână ancore și borne pentru anii care vin.

Dragă mama

Am atât de multe lucruri să îți spun. Zece ani s-au dus într-un vortex nebunesc. Caii timpului gonesc fără astâmpăr ori noimă. Lumea s-a schimbat și există o anxietate perpetuă care face, în mod paradoxal, ca lucrurile mai demult comune să ne fi devenit valoroase - pentru mine soarele, apa, sănătatea, copiii, iubirea, pacea și frumusețea pe care o percep sunt tot mai prețioase.

Jurnal #351

Vara este deja pe sfârșite dar are încă parfumul unui vălătuc de vată de zahăr, pe care îl desfășor alene, flămândă de căldura dulce și moale a relaxării. Timpul meu respiră nostalgie și reverie. Nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată așa, în siguranță în nemișcare, binecuvântată că pot să îmi îngrijesc emoțiile și gândurile.

Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.

Tripping

Am mers mult astăzi, pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs de câțiva ani, cu abrupt îngust și pădure înaltă, deasă, uscată și întunecată, pe care el a poreclit-o "pădurea eroului negativ". Mie îmi e dragă pădurea asta de brazi jumătate vii, jumătate morți, despicată de o potecă lată și moale, mirosind a ciuperci despre care nu bănui cât sunt de otrăvitoare. 

Jurnal #323

Gheme mari de căldură se desfac ziua peste oraș și lichefiază oameni, străzi, clădiri și orice le iese în cale. Zidul verde din mijlocul urbei respiră sacadat, ca un câine hăituit. Pe înserat, ne târâm gândurile cleioase înghesuite în trupuri supraîncălzite, încolonați prin parcuri. Noaptea plouă violent, cu vise ireproductibile.

Sunt suspendată între identități și geografii. Călătoresc între potențialități în vreme ce contemplu echilibrul. Mă joc și (am voie să) greșesc, las aerul care îmi intră în suflet să mă scotocească de mirări și miracole. Sărbătoresc cu și fără motiv. Mijlocul vieții e un cursor în mâna unui comediant.

Exhibiționismul psihologic

"Believe those who seek the truth, doubt those who find it."  André Gide

Pentru că lumea virtuală a creat tot mai mulți deținători de adevăruri incontestabile, vreau să scriu despre ceea ce numesc "exhibiționism psihologic" - o formă de violență emoțională care implică expunerea și impunerea, nesolicitată și fără inhibiții, a conținuturilor emoționale proprii asupra celorlalți. Evenimentul este copleștor și inevitabil, îți solicită toată atenția, ca atunci când saltimbancii urbani își fac numărul zgomotos chiar lângă masa ta și nu poți nici să te uiți în altă parte, nici să mesteci, nici să înghiți.

Parfumul ambiental al Hotelului “Negresco”

Redau mai jos o parte din întrebările la care am răspuns în legătură cu proiectul final al masterului pe care îl susțin în Franța. A fost o bucurie să rememorez drumul pe care am plecat, ca visătoare profesionistă. 

[....] De unde până unde interesul pentru fragranțe?

Anii recenți au fost provocatori pentru toată lumea. Când a început pandemia eram deja înscrisă la Psihologie și asta m-a ajutat să îmi reevaluez prezentul și să găsesc un fir roșu al valorilor, viselor și posibilităților mele, printre care s-a numărat și această fantezie a unui timp petrecut învățând limbajul parfumurilor, în capitala parfumurilor.

Kintsugi: arta japoneză de a îmbrățișa imperfecțiunea și de a-ți iubi defectele

Am învelit vasul nou într-un ștergar și lovindu-l timid cu ciocanul, m-am gândit la trei întâmplări în care am avut inima frântă de nedreptate, trădare, abandon, umilință și dor. M-am simțit de trei ori fragilă și de trei ori hotărâtă să merg mai departe. Fiecare lovitură a spart vasul întâi în două, apoi în trei și în patru, până când simbolul a ceea ce am fost înainte de a mă fi întâlnit cu alții, s-a aplatizat.