Jurnal #351

Vara este deja pe sfârșite dar are încă parfumul unui vălătuc de vată de zahăr, pe care îl desfășor alene, flămândă de căldura dulce și moale a relaxării. Timpul meu respiră nostalgie și reverie. Nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată așa, în siguranță în nemișcare, binecuvântată că pot să îmi îngrijesc emoțiile și gândurile.

Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.

Tripping

Am mers mult astăzi, pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs de câțiva ani, cu abrupt îngust și pădure înaltă, deasă, uscată și întunecată, pe care el a poreclit-o "pădurea eroului negativ". Mie îmi e dragă pădurea asta de brazi jumătate vii, jumătate morți, despicată de o potecă lată și moale, mirosind a ciuperci despre care nu bănui cât sunt de otrăvitoare. 

Jurnal #323

Gheme mari de căldură se desfac ziua peste oraș și lichefiază oameni, străzi, clădiri și orice le iese în cale. Zidul verde din mijlocul urbei respiră sacadat, ca un câine hăituit. Pe înserat, ne târâm gândurile cleioase înghesuite în trupuri supraîncălzite, încolonați prin parcuri. Noaptea plouă violent, cu vise ireproductibile.

Sunt suspendată între identități și geografii. Călătoresc între potențialități în vreme ce contemplu echilibrul. Mă joc și (am voie să) greșesc, las aerul care îmi intră în suflet să mă scotocească de mirări și miracole. Sărbătoresc cu și fără motiv. Mijlocul vieții e un cursor în mâna unui comediant.

Exhibiționismul psihologic

"Believe those who seek the truth, doubt those who find it."  André Gide

Pentru că lumea virtuală a creat tot mai mulți deținători de adevăruri incontestabile, vreau să scriu despre ceea ce numesc "exhibiționism psihologic" - o formă de violență emoțională care implică expunerea și impunerea, nesolicitată și fără inhibiții, a conținuturilor emoționale proprii asupra celorlalți. Evenimentul este copleștor și inevitabil, îți solicită toată atenția, ca atunci când saltimbancii urbani își fac numărul zgomotos chiar lângă masa ta și nu poți nici să te uiți în altă parte, nici să mesteci, nici să înghiți.

Parfumul ambiental al Hotelului “Negresco”

Redau mai jos o parte din întrebările la care am răspuns în legătură cu proiectul final al masterului pe care îl susțin în Franța. A fost o bucurie să rememorez drumul pe care am plecat, ca visătoare profesionistă. 

[....] De unde până unde interesul pentru fragranțe?

Anii recenți au fost provocatori pentru toată lumea. Când a început pandemia eram deja înscrisă la Psihologie și asta m-a ajutat să îmi reevaluez prezentul și să găsesc un fir roșu al valorilor, viselor și posibilităților mele, printre care s-a numărat și această fantezie a unui timp petrecut învățând limbajul parfumurilor, în capitala parfumurilor.

Kintsugi: arta japoneză de a îmbrățișa imperfecțiunea și de a-ți iubi defectele

Am învelit vasul nou într-un ștergar și lovindu-l timid cu ciocanul, m-am gândit la trei întâmplări în care am avut inima frântă de nedreptate, trădare, abandon, umilință și dor. M-am simțit de trei ori fragilă și de trei ori hotărâtă să merg mai departe. Fiecare lovitură a spart vasul întâi în două, apoi în trei și în patru, până când simbolul a ceea ce am fost înainte de a mă fi întâlnit cu alții, s-a aplatizat.

Circle

Although I have arrived, 

I continue to walk, 

Wandering through illusions, 

Enveloped in their embrace, 

from newborn to old age.

De ce și cum (este mai bine să) ne despărțim?

Cineva mi-a spus recent că despărțirile sunt grele, dar că eu am o putere mare de a le săvârși. Au trecut câteva zile și ecoul acestor cuvinte mi-a răsunat în minte ca un refren obsesiv de sfârșit de vară, undeva între un dar amărui și o sentință dulce. Mi-am amintit apoi că tema celei mai recente tabere de formare în psihoterapie a fost doliul și despărțirea și că inițial ideea de a petrece șapte zile în inima conflictelor și durerii pricinuite de relațiile terminate dar neîncheiate m-a neliniștit profund. Am învățat însă că ceea ce doare într-o despărțire este ceea ce rămâne din tine, cel care ai trăit în relație, după ce relația s-a terminat.

Față în față

Am terminat ambele sesiuni cu brio, am schiat, am alergat, am citit și am scris, am râs și plâns de-atâta râs cu prieteni vechi și noi, am dormit mult, am fost la masaj și am stat în saună, am făcut tarte cu mere, ciorbe și pilafuri și, mai presus de toate, am nefăcut nimic. După patru săptămâni în cealaltă viață a mea, cea cunoscută și de aceea confortabilă, m-am întors la malul neliniștit al mării, frământat de valuri înalte de turcoaz. Îmi place alternanța fluidă între ceea ce este pare și ceea ce ar putea fi.

În căutarea evazivului sine

Dacă toți am fi perfecți, ar fi o plictiseală îngrozitoare. Eu cred că Eva de plictiseală a vorbit cu șarpele. Pentru mine sensul vieții este legat de întâlnirea cu miezul real, nealterat de condiționări socio-culturale, norme și valori prestabilite. Întâlnirea cu tine însuți, acceptarea deplină a întregului, mai ales a umbrei, ar trebui să fie cel mai emoționant moment din viața cuiva.