happiness is

drinking champagne when thirsty
kissing breathlessly
smiling and gazing
pausing in stillness

De la vacanță la concediu

Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernământ, ca ieșită din hibernare, flămândă și încredințată că tot ce se întâmplă este un cadou cerut, conștient creat și binemeritat primit.

După douăzeci de ani

La un moment dat am enumerat câte un motiv de recunoștință pentru fiecare an pe care i-am petrecut împreună. Acum adaug șase, pentru anii nebuni în care am ars manuscrisul și am începutul o poveste nouă, într-o limbă străină.

15. Te iubesc pentru că în fortăreața relației noastre pot să îmi hrănesc, dresez și îmbrățișez dragonii.

Fly before you die

I am my own project, tending to my reckless emotional debris. While I am desperately longing for freedom, adventure and thrill, I also seek deep, authentic connection with myself, others and the world. And, in the process, I am painfully aware of the prison I have built within.

A labor of self love

I have let myself slide, fall, and hurt.
I wanted to disintegrate and reintegrate,
and witness how that it is done.

Repetiție pentru liniște

Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept spre înmormântarea mamei.

Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.

Winter dream

Oh, here it is again
Forever too early
The winter trees and glitter

Despre transformare și impermanență (în loc de bilanț)

Pentru că în piața publică e inflație de cuvinte și penurie de idei, m-am autoexilat în suburbiile temelor studențești. În loc de bilanțul convențional, mi-am propus să enumăr câte o resursă descoperită în arheologia sinelui, să îmi rămână ancore și borne pentru anii care vin.

Dragă mama

Am atât de multe lucruri să îți spun. Zece ani s-au dus într-un vortex nebunesc. Caii timpului gonesc fără astâmpăr ori noimă. Lumea s-a schimbat și există o anxietate perpetuă care face, în mod paradoxal, ca lucrurile mai demult comune să ne fi devenit valoroase - pentru mine soarele, apa, sănătatea, copiii, iubirea, pacea și frumusețea pe care o percep sunt tot mai prețioase.

Jurnal #351

Vara este deja pe sfârșite dar are încă parfumul unui vălătuc de vată de zahăr, pe care îl desfășor alene, flămândă de căldura dulce și moale a relaxării. Timpul meu respiră nostalgie și reverie. Nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată așa, în siguranță în nemișcare, binecuvântată că pot să îmi îngrijesc emoțiile și gândurile.

Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.