Nadine Burke Harris: Traumele din copilărie

La mijlocul anilor ’90, CDC şi Kaiser Permanente au descoperit un factor care creşte dramatic riscul la 7 din 10 cauze ale mortalităţii în Statele Unite. În doze mari, afectează dezvoltarea creierului, a sistemului imunitar, a sistemului endocrin, chiar și transcrierea și citirea ADN-ului. Expunerea la doze foarte mari a triplat riscul de boli cardiace şi cancer pulmonar și speranţa de viață scade cu 20 de ani. Și totuși, medicii de azi nu sunt pregătiți să prescrie investigații de rutină și tratamente. Factorul la care mă refer nu e un pesticid sau o substanță chimică din ambalaje. E vorba de traumele din copilărie.

O falsă astenie

Iarna asta nu a nins. A bătut vânt cald, a plouat şi a fost gri. Uneori a fost soare. Am simţit mai mult griul, ca pe o pelerină udă şi grea. Mi-a lipsit zăpada şi mi-am lipsit eu. În absenţă, mi-am făcut multe planuri de redresare, cu obiective, metodă şi termene.

Adesea visez că sunt în pădure, pe cărări neumblate şi am un sentiment plăcut de rătăcire, un amestec de dor şi vinovăţie şi libertate şi nostalgie. 

Poveste de Moş Crăciun pentru cinci copii

Am câţiva copii pentru care pregătesc daruri anul ăsta. Nu ştiu mare lucru despre ei, sigur nu ştiu destul. Ştiu că sunt departe, neîncrezători şi singuratici, că îi iubesc pe toţi cu o iubire pe care acum o descâlcesc dintre alte daruri şi aş da şi aş face orice să îi repar şi să îi învăţ despre fericire.

Doliu colectiv

Saci mari şi negri de plastic stau în picioare pe trotuar, legaţi la gură, în drum spre cimitirul de frunze.

Noaptea plouă-ntr-una şi peste zi e ceaţă, ca un fum gros, ca un nor greu rămas jos. Miroase a pădure incinerată şi a pământ moale, pregătit să înghită bucăţi din copacii decăzuţi. E doliu aici, e multă mânie şi haos.

Oraşul roşcată

Toamna a venit subit într-o joi şi inimile tuturor s-au strâns puţin precum se subţiază sângele şi degetele, de pe care apoi cad inele şi verighete şi gesturi nesăbuite.

Culorile de anul ăsta sunt mai puternice. Se poartă intens. E aproape lună plină şi pădurea s-a culcat pe pământul reavăn. Povestitorul mănâncă struguri negri odihniţi în butoaie de stejar. S-a făcut deja frig violet.

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Cine seamănă vânt, culege furtună

- Ce e important pentru tine?
- Puterea, zise mezinul.

- Dar pentru tine, iubitule?
- Gândul.
- Pentru mine, emoţia.

Astenie II

Judecând după numărul de pantofi cumpăraţi în ultima lună, sunt în depresie. O depresie mascată de proiecte ample, mult sport, tradiţionala plimbare de ziua mea, mult rosé şi puţine roze. Până şi eu m-am plictisit de căutarea furibundă a fericirii-generice ca ideal eluziv desprins din filme şi reclame.

Ziua în care a venit toamna

Am sperat să respir ploaie în fiecare dintre zilele astea lipicioase precum răşina lichefiată sub lupă. Mi-a lipsit să o aud şi să mă mir de intensitatea verdelui spălat de praf, ca proaspăt vopsit după arşiţă.

Am de toate*

N-am mai scris pentru că respir mai adânc, văd mai departe, fac mai mult şi nu mai am stare să însemnez toate sinapsele apăsate precum literele unei maşini vechi de scris pe hârtia virtuală.

Sânziene

Am un maldăr de gânduri vraişte prin cap, unele terminate, altele deşirate, un amestec de bine şi iubire şi descoperire. În noaptea aia am stat trează, cu ochii în tavan, mult după miezul nopţii, la şuetă cu ielele în cap(,) de vară. Mi-am amintit că cineva mi-a bătut într-o noapte de Sânziene la uşă, iar eu dormeam. Am ştiut mai mult decât am auzit. Am dormit pentru că somnul vindecă.