marți, 26 mai 2015

Ce (să nu) faci cu o zi înainte să naşti

Căutând zilele trecute un document în vraful de mesaje electronice, am dat peste un to do list trimis consortului cu o zi înainte de a naşte şi am retrăit întreaga zarvă adăpostită  în lobul frontal.

În loc să visez tihnit la prima întâlnire din viaţă aerobă cu mezinul, făceam planuri de detaliu pentru o strămutare seamless. Redau mai jos lista pentru mine, pentru zilele în care ne simţim copleşiţi.

miercuri, 13 mai 2015

Ziua dorului

Dragă mama,

Astăzi a fost soare de primăvară târzie. Au înflorit castanii, toţi. Au şi înfrunzit, de-a lungul străzilor şi-al aleilor din parc; din parcul cu platan-bătrân lângă care mă opresc adesea să vorbesc cu tine.

luni, 11 mai 2015

Să vă iubiţi până cădeţi din picioare!

Una era bunică şi cealaltă mamaie. Şi mi se părea atunci că mamaie sună mai puţin a bătrâneţe şi mai aproape de inimă, un fel de bunică mai onorabilă aşa. Mamaia Crăciun[oaia] a împlinit 89 de ani ieri.

miercuri, 6 mai 2015

Salzburg

Salzburg era într-un vis de-al meu din adolescenţă. Aveam un întreg oraş în minte, cu străzi şi dealuri şi case cu muşchi verzi pe acoperiş. Un fel de oraş hobit, cu multă umezeală şi muzică. Cu mulţi z de la Salzburg.

marți, 14 aprilie 2015

Paşte foarte fericit!

Paştele şi Crăciunul aveau o cu totul altă substanţă în copilărie: anticipam şi participam cu totul, de la curăţenie, la gătit, decorat şi ospătat, chiar dacă cu o doză de religiozitate mai curând ritualnică decât spirituală.

sâmbătă, 4 aprilie 2015

vineri, 20 martie 2015

Ziua albastră

Ziua cu mult schi, cu zăpadă pudră, cu ceaţă materială. M-am îndrăgostit de zăpadă atât de mult, încât dacă nu mi-ar fi frică că se topeşte, aş îmbrăţişa-o. E primul an în care nu vreau să vină primăvară. Mi-e frică să nu uit cum se simte bucuria de a fi fericit singur.

Ziua în care am fost atât de aproape încât se auzea cum îmi bate inima. De tare și de repede.
Ziua fericirii, a binelui căutat, apropiat, dorit, muncit, întâmplat din neîntâmplare.

joi, 19 martie 2015

Leviathan si Aferim! - doi pumni in burtă

Le-am văzut. Două filme fotografice, amare până la senzaţia de vomă.
Când locuiam peste ocean, obişnuiam să văd filme est europene, pe care le găseam proaspete, supra-realiste şi satisfăcătoare intelectual în contrast cu majoritatea produselor hollywoodiene.

vineri, 13 martie 2015

Celălalt

Soarele e încă jos, pieziş, aşa cum stă mereu între solstiţiu şi echinocţiu, prezent doar cât să ne salveze de hipotermie şi depresie. Mă bucur vag de ultima duminică leneşă într-un anotimp incert, cu ceaiuri şi deserturi prin librării şi cafenele.

luni, 23 februarie 2015

Cum am învăţat să schiez

Moş Crăciun există. Ştiu sigur, pentru că deşi în fiecare an descopeream cadourile frumos împachetate în dulap, n-am primit niciodată ce găseam printre rafturi, ci altceva. Într-un an mi-am lipit ochii de brad toată seara de ajun sperând să dezleg misterul. Moşul mi-a lăsat o pereche de schiuri verzi, din lemn, cu câte o săgeata roşie în vârf, exact în timp ce mă spălam pe dinţi. Deşi nu mi-am iertat că ratasem momentul descinderii lui, care era în sine mai valoros decât cadoul, m-am bucurat fantastic de darul său bizar. Probabil chiar asta îi cerusem într-un moment de exaltare premonitorie, deşi pe atunci şi multă vreme, am locuit într-un oraş de câmpie. Aveam cinci ani.

vineri, 20 februarie 2015

Şapte ani în America (II)

Te întrebi mereu dacă să mai stai sau să pleci? Ești într-o relație toxică cu țara ta? Te-a înșelat și dezămagit peste putință de iertare dar tot nu te poți hotărâ dacă să o abandonezi sau să vă compromiteți reciproc până la capăt?

Angajații unei firme de relocări mi-au spus odată că după moarte și divorț, mutarea e a treia traumă psihologică majoră pe care o resimt pământenii. Dincolo de valoarea de promovare a afirmației, mutarea dintr-o țară în alta sigur nu este pentru toată lumea.