sâmbătă, 31 martie 2018

Începutul sezonului de alergare

A fost o iarnă frumoasă cu zilele scurte pline de schi, acuarele și visare. Cu multă zăpadă, ciocolată și vin roșu. Cu povești și filme bune. Uitându-mă-n urmă cred că m-am înscris la Semimaraton Intersport dintr-un fel de inerție și optimism nejustificat. În ultimele trei luni am reușit să alerg de două ori câte cinci kilometri pentru ca apoi să mă doară gambele într-un fel în care nu puteam să cobor puținele scări de prin casă.

joi, 22 februarie 2018

Dragostea, în esență

Într-o atmosferă boemă, cu jazz-tango în fundal și iz de ciocolată, am fost victima voluntară a unui masaj balinez; un masaj cu pietre calde de care mă bucur când nu mă doare nimic și caut doar starea de bine.

duminică, 18 februarie 2018

Schi în Dolomiți

Un drum până în Italia cu mașina mi se părea nejustificat. În acest sezon însă în Mayrhofen-Hintertux nu mai era nimic disponibil când am încercat să rezervăm, așa că am cedat insistențelor prietenei mele și ne-am aventurat în cea mai îndepărtată călătorie.

miercuri, 14 februarie 2018

14 februarie. 14 ani. 14 motive.

Timpul trece peste noi ca un bulgăre care adună imagini și gânduri până când ne va absorbi cu totul - exact asta îmi trece prin cap când întreb într-o doară:

- Tu ce ai vrea să fii sau să fie când pleci de aici, când ajungi la marginea lumii ăsteia?
Se încruntă puțin și îmi răspunde fără ezitare, de parcă am fi repetat scena asta dintotdeauna:
- Să te mai întâlnesc o dată.
Râd surprinsă și mă alint mai departe:
- Chiar!? Credeam că o dată îți este prea destul.

joi, 25 ianuarie 2018

Început

Privesc peste umăr doar atât cât să înțeleg mecanismele de  protecție, falsificare și determinism. Învățarea este lină până când treci printr-o experiență transformatoare în urma căreia toate informațiile, presupunerile și senzațiile pe care le păstrai din sentimentalism devin revelație, înaintea unui salt uriaș de cunoaștere.

joi, 11 ianuarie 2018

Oificare

"Mintea e foarte rigidă, sufletul foarte elastic." - nu mai știu unde am citit asta dar mi-a evocat o minge cu circumvoluțiuni făcând yo-yo la capătul unui curcubeu prelung.

duminică, 7 ianuarie 2018

Bulimia și curajul de a fi imperfect

Las puțin la o parte poeziile și proza de alint, pentru un subiect tabu pe care îl am în ciorne de mai bine de un an. Am adunat materiale, m-am întors să revăd informații, am adăugat câteva idei pe parcurs, dar mi-a fost frică să îmi asum și să public ceva coerent. Anul acesta mi-am propus însă să îmi privesc umbrele cu îngăduință și curaj. Sper să fie util și altora dar și dacă mă ajută doar pe mine să îmi clarific factorii declanșatori și mai ales pe cei vindecători, este suficient.

duminică, 31 decembrie 2017

17 gânduri bune la sfârșit de 2017

Au mai rămas câteva ore până când împachetăm anul ăsta, îl punem pe raftul cu ani folosiți și desfacem cu entuziasm cadoul cu anul curat și virgin, unde ne putem rescrie povestea. 2017 nu a fost un an comod, a fost un an de lecții intensive, din care ies mai bogată și mai centrată. Deși oscilez în continuare între exaltări colosale și tristeți apocaliptice, alunec tot mai ușor în locul cu pace și echilibru, iar armistițiile durează mai mult.