Waterfalling in love

Soarele picură aur topit pe linia orizontului, aruncă licurici către răsărit şi scufundă în adâncul mării ceva din albastrul cerului. Valuri leneşe rulează nisipul la mal unde scoici şi crabi eşuaţi se usucă încet. Aerul e fierbinte şi miroase a piele încinsă şi alge.

Îngerul, de ziua lui

Într-o noapte, puţin înainte de miezul ei, pe când contemplam acuarela împrăştiată de lună printre copacii din spatele casei, am auzit paşi în mansardă: paşi distincţi, clari, fără nici o urmă de îndoială. Mi-am ţinut respiraţia, am îngheţat şi paşii s-au auzit din nou, foarte exacţi, şapte-opt paşi apăsaţi. Nu am auzit uşa deschizându-se, dar paşi am auzit. Am aprins lumina pe scările care duc la etaj şi mi-am trezit jumătatea să înfrunte intrusul.

Ecomarathon, a love story

Verde crud, nori de zahăr şi flori de munte - exact aşa îmi aminteam Moieciu de Sus şi dealurile dimprejur. Îmi aminteam şi drumul şerpuit de-a lungul văii şi, în dreapta, firul de apă picurat din marginile moi ale muşchiului sub care stă stânca.

De dragoste (II)

Uneori noaptea plutește deasupra zilei
Desfăcând somnul de liniştea
unde el visează ceva ce nu-şi va aminti
iar ea se plimbă prin nori, prin pădure, prin ceaţă

Damaged goods

Cu ocazia scrierilor Petronelei, m-am căutat la iubirea de mamă, mai exact a ei faţă de mine, că despre a mea faţă de ea mai ştiu câte ceva. M-am întrebat dacă atunci când m-a rănit cu lipsa, cu vorba sau cu cureaua, mă iubea. Nu cred că m-a chinuit voluntar, ci în acord cu bagajul ei, cu circumstanțele, cu "înțelepciunea" populară a vremii. Cu scuza asta mi-am înghesuit toate amintirile negre într-un dulap cu trei lacăte.

Mic tratat de iubire vanitoasă

Fiecare îşi ia din realitate câte un adevăr pentru care e gata să moară. Să lupte pentru versiunea lui cu certitudinea şi orbirea pe care ţi-o dă perspectiva în minim de dimensiuni.

Contratimp

E rândul meu să nu dorm. Au trecut primele luni de libertate, cele în care mi-am îngăduit să nu mă gândesc la nimic, dar până şi gândul despre ne-gândire e până la urmă tot un gând.

Am desenat, înotat, visat, alergat, imaginat, dormit, amintit, resetat, fotografiat, plimbat, iubit, uitat şi de la capăt. E rândul meu să nu dorm şi să îmi fie dor. Această iubire este din alt univers, din altă vreme, din altă realitate. E cu chemare şi plecare şi vulturi-dragoni-fluturi-balauri-libelule, cu ploi şi furtuni şi soare fierbinte. Usucă şi inundă. Îmi e dor şi nu vreau să îmi fie.

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Cum mi-am dresat dragonii

Toate rănile se vindecă. Uneori cicatricile sunt semne heraldice ale bătăliilor necâştigate, alteori sunt flori baroc-contorsionate sub greutatea timpului. Ridurile sunt exact acolo unde am râs sau m-am mirat cel mai mult.

Ziua dorului

Dragă mama,

Astăzi a fost soare de primăvară târzie. Au înflorit castanii, toţi. Au şi înfrunzit, de-a lungul străzilor şi-al aleilor din parc; din parcul cu platan-bătrân lângă care mă opresc adesea să vorbesc cu tine.

Să vă iubiţi până cădeţi din picioare!

Una era bunică şi cealaltă mamaie. Şi mi se părea atunci că mamaie sună mai puţin a bătrâneţe şi mai aproape de inimă, un fel de bunică mai onorabilă aşa. Mamaia Crăciun[oaia] a împlinit 89 de ani ieri.

Poţi să îţi iubeşti copiii diferit?

Cum îţi iubeşti copiii? Necondiţionat, infinit şi egal. Egal!? Nu chiar. Poate la fel de mult dar nu la fel. Pentru că ei nu sunt identici: unul e solar, celălalt lunar, unul isteţ, altul vesel, unul blond, celălalt brunet, unul cârn, altul cu nasul drept ca un cezar, unul are nevoie de aprobare şi mângâiere, celălalt te îmbrăţişează primul dacă eşti trist.

De dragoste (I)

Câteodată timpul, deşi nu există, devine sfărâmicios. Atunci viaţa pare gri şi friabilă. Nu ştiu, nu vreau şi nu pot să trăiesc liniar. Am încercat şi mi se pare imposibil; ar fi ca şi cum mi-aş pondera fiecare impuls, într-o încercare bizară de reabilitare a sinelui meu autentic. Am nevoie de emoţii, exaltare şi suferinţă, pentru a îmi exersa sufletul.

Iubiri aproape celebre

Bunica a avut cinci copii, patru fete şi-un fecior. Mama a fost cea mai mare, iar eu prima nepoată. Între mine şi surorile mici şi gemene ale mamei e tot atât cât între mine şi sora mea, astfel ca am crescut într-o familie mare, cu duminici gălăgioase în jurul mesei, cu multe mătuşi, unchi şi verişori.

Aberaţii din noaptea cea mai lungă

Luuuume-lume, peste câteva zile dăm pagina asta mâzgălită, îngălbenită, cu greşeli şi corecturi, colorată, cu colţul frunzărit de-atâta frământare, cu bilanţ pozitiv deşi n-ai zice la prima vedere, dăm coala asta zic, pe-o foaie nou-nouţă, virgină şi albă, numai bună de mototolit, schiţat planuri, scris istorii, desenat, creat, încercat, ratat, reuşit şi neapărat consemnat. 

Un an altminteri

Ţi-am spus că o să fie o toamna lungă şi frumoasă. Tu voiai zăpadă şi sigur o să fie şi alb, dar până atunci mai bucură-te de soarele pieziş, de impudoarea copacilor şi de aerul fierbinte amestecat cu vântul în răspăr, de dorul de ducă şi celelalte fantezii care preced glaciaţiunea.

Viata e buna si pufoasa, ca o paturica de casmir

Maine trec in decada urmatoare si oricat de mult as vopsi realitatea, pragul asta e mai mult decat psihologic pentru toata lumea: de-acum chiar nu mai esti tanar decat pentru cei care au depasit deja aceasta varsta. Pe de alta parte nu esti nici chiar rascopt, esti numai bun pentru impartit intelepciune, ceea ce am si purces a face, chiar cu o zi in avans. Am gasit cinci mituri validate de mine in patruzeci de ani:

Amor si arme

Bunicile mele, una de 84 şi cealaltă de 88 de ani - să fie sănătoase! - au trecut ambele prin al doilea război mondial şi nu au amintiri tocmai romantice legate de asta. Mama mamei îmi povestea cum îşi punea perne în spate sub bluză să pară bătrână la cei 18 ani de-atunci de teamă să nu o prindă ruşii şi să o violeze. Tancurile lor au trecut chiar prin faţa casei ei.

Ce facem cu restul vietii?

Pentru că îmi plouă iar în geam, poate a suta oară vara asta şi nu m-am săturat, nu m-am sărutat, nu m-am plictisit de ploaie. O aştept deja pe următoarea. Cu sau fără curcubeu.

Catharsis

"Copiii sunt oglinda noastra cand sunt minunati, grozavi, inocenti sau empatici, dar si atunci cand ne testeaza rabdarea" - asa a zis psihologul care l-a intalnit ieri seara pe primul meu copil. Primul nascut este leader si cautator de adevaruri, competitiv pentru a-si asigura atentia, anxios in lipsa, intuitiv si persuasiv. Nu e un copil comod, dar nici nu ma asteptam sa fie.